admin

Kulturhaus înseamnă în limba germană “casa de cultură”. Și se apropie fonetic de englezescul “culture house”. Prin urmare, denumirea poate fi citită și reprodusă corect fără prea mari eforturi sau cunoștințe aprofundate în domeniul limbilor străine de către orice cetățean normal al acestei țări. Denumirea nu poartă în ea nimic peiorativ. Nu este vorba de vreo clădire comunistă ce stă să cadă și este amenajată în stilul șaptezecist (rămasă așa de pe vremuri apuse), nu este vorba nici despre vreo instituție de cultură “încremenită în proiect”, rigidă și închistată, ce propune publicului o serie de “manifestări culturale” complet constipate și neschimbate de trecerea anilor. Cu niște “lucrători culturali” ce își găsesc de treabă din când în când. Și cu un director gras și chel, purtând un costum ponosit și pantofi cu talpă de cauciuc, gâfâind la fiecare pas și asudând la fiecare propoziție pe care o emite.

Kulturhaus este un concept extrem de nou. Și înseamnă exact ce ne zice numele. “Casa culturii”. Un loc unde manifestările culturale de orice fel (concerte live, expoziții de fotografie, grafică sau pictură, cenacluri literare, vizionări de filme de artă, teatru experimental, art-performance, artă monumentală, arhitectură, scenografie și teoria costumului, experimente, etc.) sunt la ele acasă. Conceptul este extrem de nou pentru că modul în care aceste manifestări sunt oferite spre “consum” este nou. Exact ca o revistă de artă ce are un layout și o punere în pagină extrem de inovatoare. Desigur că și o copertă pe măsură. Și pagini glossy. Poate că lucrurile prezentate în respectiva revistă nu sunt noi. Modul de prezentare însă da. Astfel încât răsfoirea ei devine extrem de plăcută. Vom fi mândri să povestim prietenilor că am citit această revistă. Și vom avea grijă ca la următoarea vizită a persoanelor dragi nouă să “uităm” studiat-neglijent revista pe colțul mesei. Căci este deja un “must-have”. Revista nu va fi scumpă, căci ea trebuie să ajungă și în mâinile studenților, artiștilor boemi, bugetarilor actori, sau persoanelor care nu “se descurcă”. Vom da cu plăcere “like” paginii de pe Facebook ce poartă denumirea revistei căci profilul nostru nu va avea decât de câștigat la capitolul “imagine” și ceea ce este cel mai important, vom fi tot timpul “la curent” cu noutățile ce se vehiculează “prin zonă”.

Kulturhaus este un concept “cool”. Un loc unde ne ducem pentru a fi la rândul nostru “cool”. Vom învăța în curând că pentru a fi fi “cool” avem nevoie în primul rând de două lucruri: o atitudine potrivită și un “look” corespunzător. Nu sunt suficiente anumite mărci sau croieli de haine. Contează și cum le purtăm, cum ne vin, cât de siguri pe noi suntem în ele. Apoi contează accesoriile. Nu trebuie abuzat. Ci doar găsite cele mai potrivite. Contează muzica, contează spiritul, contează filosofia din spate, contează să fii “din zonă”. Și contează atitudinea.

După cum probabil vă aduceți aminte, orice “casă de cultură” avea pe vremuri o “discotecă” la parter. Un loc unde duduia muzica (cu nelipsitele “hituri”), unde se consumau băuturile alcoolice și unde se crea o aglomerație de nedescris. Și fiecare încerca să “socializeze” cât mai intens. Ei bine, Kulturhaus dispune și el de nelipsita “discotecă”. Fără globurile cu cioburi de oglinzi lipite, și fără “hiturile” vremii. Dar sensul și logica locului rămân aceleași. În timpurile noastre, există doar două feluri de “discoteci”, lucru care este valabil oriunde în lumea civilizată. Există așa numitele locuri “de fițe” în care accentul se pune pe rezervarea meselor (căci dacă nu ai masă rezervată se cheamă că ești “amărăștean”), pe sticlele de băuturi alcoolice și energizantele aferente de pe masă, pe însoțitoarele cât mai blonde și despuiate ce dansează pe o rază de un metru în jurul mesei, pe mașina din parcare, pe mărcile de haine cât mai la vedere, și desigur pe stilul de dans caracteristic. Și există genul de “discotecă” cool, unde se ascultă complet alt gen de muzică, unde amenajarea este virată mult spre “junk”, unde nu se fac rezervări la mese, unde nu se vând sticlele de alcool “la ofertă” cu energizantele, unde nu se poartă mărcile de haine la vedere și unde nu contează mașina pe care ai lăsat-o în parcare. Și nici cantitatea de bani pe care o ai prin buzunare. Unul dintre cele două genuri definește și “discoteca” de la subsolul lui Kulturhaus.

Cum orice “casă de cultură” are o sală “de evenimente”, dedicată în general concertelor live, ei bine, există și la Kulturhaus una. Amenajată cu tot ce este necesar în domeniu. Și un sunet foarte bun, desigur. Capacitatea este cam de 300 de persoane. Alături de sala “de evenimente” se mai află o sală unde își găsesc loc în mod regulat expoziții de fotografie sau grafică, o sală unde vă veți ciocni de artă monumentală și design de obiect și o sală ce găzduiește manifestări dedicate artei filmului. Toate sălile beneficiază de barurile aferente. Cei ce se plictisesc să asiste la concertele live din “sala de evenimente” pot pretexta astfel foarte ușor că se duc “să-și arunce un ochi” prin celelalte săli, fără să lase impresia că sunt complet ageamii în “de-ale muzicii”.

Kulturhaus are o foarte mare componenţă berlineză. Denumirea, cât și conceptul. New York-ezii cât și Berlin-ezii se pricep ca nimeni alții la “coolness”. Și o fac atât de natural încât nu pot fi bănuiți de “făcătură”. La Berlin s-au inventat “casele de cultură”. Și s-au rafinat până la extrem. Un simplu drum până acolo vă va convinge. În vara care tocmai a trecut, orașul era invadat în weekend de mii de tineri londonezi dornici să se distreze. Și să se culturalizeze. Nu veneau aici pentru că băutura era mai ieftină sau pentru că regulile de conduită erau mai laxe. Doreau să ia parte la cele mai noi experimente culturale, muzicale și sociale. A devenit un “must-have”. Exact în felul în care a început să devină i-Phone’ul sau i-Pad’ul. Dar cu mult mai multă substanță și nu datorită exclusiv marketingului impecabil din spate. Substanța Berlinului o are și Kulturhaus. Nu este vorba despre un import de concept care să se așeze ca “nuca-n perete” pe mentalitatea românească. Nu este vorba nici despre un capriciu, un lucru necugetat, o toană a vreunuia dintre investitori.

La începutul anilor ’90, lângă Cocor, în locul unde funcționa celebrul “1001 Articole”, s-a deschis un magazin de produse electronice ce se chema “București-Berlin”. A avut un mare răsunet în acele vremuri. Chestia era că nici până astăzi nu a putut nimeni să înțeleagă de ce se chema acel magazin “București-Berlin”. Pentru că săracele articole electronice de tipul televizoare sau video-uri nu aveau nici cea mai mică legătură cu Berlinul.

mai multe detalii pe http://kulturhaus.ro/