Noul material poate sa confuzeze sau sa deruteze fanul Epic Doom Metal… adica acea persoana care asculta si apreciaza sunetul curat de SOLITUDE AETURNUS sau CANDLEMASS, cu voce clean si ritmuri linistite… iar cei din ISOLE ne-au aratat ca stiu sa faca acest lucru, mai ales ca prin abordarea lor clasica si-au castigat multi fani in decursul timpului. “Problema” e ca acum dimensiunea Epica are conexiuni si cu cea Mournful Dark, prin insertiile de voce growl si ritmuri agresive, in special prin ruperile de ritm ale bateriei si riffuri de chitari energice. Asadar, avem un album care incearca sa imbine doua falii oarecum din filme diferite, dar care suna al naibii de bine. Eu sunt bucuros muzicienii nu s-au oprit doar in a repeta continuu acel stil Epic clasic, care suna foarte bine dar care nu aduce absolut nimic nou. Exista albume precedente care oricand pot fi solutia pentru fanul conservator de Doom Metal… sau chiar noile piese: “Black Hours”, “Come To Me” si, in mod special, superba balada “My Angel”. Suedezii vin acum cu o exprimare noua, cu piese mult mai variate stilistic, care nu plictisesc urechile (poate doar sa intrerupa starea de contemplare caracteristica acestor acorduri) iar alternarile de growl cu atingeri clean, chiar suprapunerile, pe alocuri, dau un farmec specific acestui nou sound, apasand acum categoric si pe latura Funeral, dar nu cea cu trimiteri spre Death, ci mai degraba spre cea Dark, in genul TRISTITIA! Avem dinamica, ritm, melodie, atmosfera.. totul in reperele conceptului Doom, un stil muzical cu o adresabilitate totusi limitata in termeni de fani! Pentru mine cele 55 de minute au fost o reala relaxare si intoarcere in timp, cele 7 secvente pendulandu-ma intre melancolia din “Into The Depths Of Sorrow” si depresivitatea din “As The Flowers Withers” sau “One With Darkness”… Si nu ma refer neaparat la stil muzical cat la perceptie auditiva.

Cele 66 de minute mi s-au parut ca fiind dintr-un alt film, o alta poveste, o alta viata… Va recomand aceasta trupa din toata inima si va pot spune ca, pana acum, pe 2011, am doar 2 albume (Black Metal) pe care le ascult cu mare placere: ”Mammal” si ”Kosmonument”!

Dar hai sa o iau cronologic daca tot e vorba de noul album… Mai intai a fost oferita spre auditie piesa “The Last Hour Of Ancient Sunlight”… doar un neavizat sau un ignorant ar putea spune ca nu gaseste in structura acestei piese multe elemente din “A Custodian Of Science”, una din cele mai frumoase secvente Doom Death Metal din toate timpurile, scrisa de Fred de la OCTOBER TIDE (ex-KATATONIA). Dimensiunea Gothica are insa in DRACONIAN o importanta cruciala, vocea Lisei fiind un driver autentic pentru sextetul din Gothenburg, astfel ca piesa lor suna pe cat de melodic si antrenant pe atat de poetic! Pe de alta parte, growl-ul lui Anders imi place la nebunie iar pe acest album este, cred, punctul forte! A aparut apoi videoclipul acestei piese si noul concept incepea parca sa prinda un alt contur, mult mai perceptibil si plin de substanta… In doar un weekend, postat pe youtube, videoclipul s-a bucurat de peste 15.000 de vizualizari, ceea ce spune mult despre asteptarile fanilor…

http://www.youtube.com/watch?v=qjaCqERN8f0

Inca nu a aparut albumul oficial dar eu incerc sa-l descriu in cateva cuvinte… Dupa prima ascultare nu stiam ce sa cred, nu mi se parea nimic nou, nimic inedit… doar DRACONIAN, usor de recunoscut dar si de apreciat ca nu a dat-o pe faze comerciale sau pe hipstereala trendoasa (care nu e un lucru rau, daca e facut inovativ)… dar in 2011 nu este suficient doar sa fii loial unui stil muzical… cel putin asa traiam eu impresia… aroma de vintage a inceput sa ma cucereasca incepand cu a doua ascultare, cand piese ca “End Of Rope” sau “Deadlight” m-au intors in urma cu multi, multi ani, in alte vremuri, uitate si cumva ascunse intr-un sertar prafuit de ale mele cutume ignorante… In “Elysian Nights” comunicarea celor doua voci contrastante domina pasaje pline de amprenta visatoare, de balada, intr-un fundal creat sa fie pe cat de aerisit pe atat de Epic si atmosferic, care fac din piesa o reala bijuterie Gothic Metal! Vechiul THEATRE OF TRAGEDY am regasit si in “Dead World Assembly”, unde conceptul “The Beauty and the Beast” este din nou la inaltime, vocea lui Anders fiind extrem de agresiva dar perfecta pentru aceste sonoritati! “A Phantom Dissonance” incepe cu acorduri de chitara in genul BATHORY dupa care trece iar pe elemente Epice, poetice, pline de atmosfera, unde vocea Lisei comunica inspirat cu chitarile asezate parca pe portativ doar pentru a urma ascultator linia melodica impresionanta. Imi place si jocul de chitari din “The Death Of Hours”, in genul KATATONIA, dar si aroma trista din “The Quiet Storm”, poate cea mai apasatoare si introvertita secventa de pe tot albumul…. Ar mai fi multe de spus, inclusiv despre vioara care se aude sfasietor pe “Wall Of Sighs”, de keyboard-ul discret dar care scoate in evidenta aceasta dimensiune atmosferica unica… Ori am imbatranit, ori DRACONIAN mi-a reamintit, (si) cu acest nou album, sa nu uit de unde am plecat si ca muzica frumoasa, melodica, plina de emotie si de melancolie post-romantica exista doar in spirite frumoase!  Probabil ca amandoua!

Repet, nu exista nimic nou aici, nimic ce sa surprinda sau sa satisfaca poftele celui in cautare de nou… este insa DRACONIAN, o trupa pentru care imi ridic oricand palaria! In 10 piese, adica 65 de minute, am reusit (e adevarat, nu din prima) sa ma rup de cotidian si sa imi rasfoiesc intr-un mod virtual dar retroactiv pagini impaienjenite cu amintiri despre care nu credeam vreodata ca le voi mai mentiona in viata asta! Regele a murit, traiasca regele!

“Ultima realizare a celebrului brand romanesc este si ultima sub emblema labelului italian CODE 666. Este un MCD de 4 piese, parca mai intunecat ca “Varstele Pamantului”, dar si mai superficial (privit in ansamblu) ca structura compozitionala. Nu stiu daca vorbim de un experiment cu acest MCD, stiu insa ca piesa “Frig In Oase” mi s-a
parut un pas inainte si o forma inteligenta de a aborda si alte teritorii… Ceea ce face aici Inia Dinia mi-a amintit de vechiul AGHAST iar acele forme de incantatii sunt, intr-adevar, fascinante… keyboard-ul este folosit foarte inspirat iar atmosfera este pe cat de intunecata, pe atat de mistica si introspectiva… un real soundtrack!

Mi-ar placea sa ascult mai multe atingeri Dark Ambient pe viitor in muzica timisorenilor, caci forma Pagan pe care au insistat pe ultimul album nu m-a atins mai deloc.Dar si asta e cu dus intors, caci unii s-ar putea sa nu rezoneze la aceste sonoritati lipsite de forma ritmica sau structura melodica. Ce mai avem? 3 piese care sunt dominate de o aura Folk Metal destul de atmosferica, unde keyboardul survoleaza aproape totul, instrumentele traditionale de suflat suna ireprosabil iar intreaga parte de percutii e deliciul sunetului. Negru dovedeste din nou tehnica sa, bateria fiind singurul instrument care
comunica corect cu keyboardul. Chitarile mi se par insa punctul slab al materialului, fara forma sau expresivitate, mai degraba de mentenanta. Vocile au parti bune si parti rele, acolo unde se aud in cor suna multumitor, insa partile agresive sunt deplorabile, parca zgaraie urechile…

Piesa “Poarta de dincolo” mi se pare, totusi, parca din alt film, fara inspiratie si destul de seaca. “Hotar” are o constructie stilistica frumoasa iar “La Marginea Lumii” scoate in evidenta naiul, care suna superb! Pacat ca ruperile de ritm nu au acelasi standard ridicat, keyboard-ul chinuindu-se din rasputeri sa suplineasca chitarile mediocre.
Oricum ar fi, NEGURA BUNGET este un brand al nostru si trebuie sa ne bucuram ca aprecierea lui este fantastica si in afara Romaniei. Se vede ca schimbarile de componenta isi pun amprenta pe conceptul muzical insa este de admirat cum Negru se incapataneaza sa tina stindardul sus, cu suisuri si coborasuri. In 3 ani de zile, de la “marea schisma”, NEGURA BUNGET a concertat in sute de concerte si a scos deja un album si un MCD, bine primite si foarte bine vandute. Mai mult, a aparut tot acum si DVD-ul “Focul Viu”, un material de colectie pentru orice fan de sonoritati Black Metal. Este o ultima ocazie de a-i vedea pe cei 3 impreuna (alaturi de ceilalti colaboratori, mai mult sau mai putin constanti) si asta spune totul. Fiecare e pe drumul lui acum, fiecare cu propria orientare si identitate stilistica,
problemele lor personale inclin sa cred ca s-au atenuat si s-au ascuns sub un pres uitat, intr-un cotlon, pe undeva… si e bine sa fie asa, caci s-a prea discutat in ultimii ani prin comparatie si in competitie, aparand tabere si comentarii diferite, pro si contra. NEGURA BUNGET au vorbit mai putin in ultimii 3 ani dar au realizat 2 materiale bine apreciate, in ciuda schimbarilor mari de componenta, DORDEDUH au creat doar un scurt vinil si o asteptare mult prea lunga.
Vom vedea la toamna, cand ar trebui sa iasa si debutul DORDEDUH.”

LINK

“Kristoffer Rygg este un incredibil muzician, vocalist si producator care, in decursul celor aproximativ 20 de ani de activitate, a impresionat si surprins deopotriva o audienta extrem de diferita atat ca preferinte muzicale cat si ca perceptie stilistica sau ciudata inovativitate. ULVER a fost si inca este o trupa CULT, despre care toata lumea vorbeste cu admiratie si respect. Eu personal nu stiu sa mai existe vreun grup care sa treaca atat de usor de la Black Metal norvegian cu teme Folk/Heathen pana la influente Noise, Experimental, muzica de film sau Trip-Hop! Nu stiu daca toate cele 7 albume de pana acum au fost pe gustul tuturor, dar este clar ca fiecare material si-a castigat noi adepti din lumi diferite si poate ca doar cei mai conservatori in ale Metalelor extreme au lasat-o mai usor cu ULVER. Insa, cand vorbim de “Garm” (nume de scena), toata lumea muzicala Metal underground se inclina, datorita unor albume fabuloase realizate sub numele ARCTURUS sau BORKNAGAR!

Dar si colaborarile acestuia, mai mult sau mai putin tranzitorii, au ramas in istorie: Gehenna, Hagalaz Runedance, Aphrodisiac, Fleurety, Kåre João, Magenta, The Gathering, Emperor, Merzbow, Solefald, Sunn O))), Darkthrone, Solefald, Star Of Ash, Zyklon, Sindrom, Professor Fate, Aethenor,… sau cu celalalt proiect al lui, Head Control System. Nu este totusi corect sa amintesc doar de Kristoffer, caci din 1998 ii este alaturi Tore Ylvisaker si din 2000 Jorn Henrik Svaeren. Aceasta trinitate a fost “remodelata” nu cu mult timp in urma, cand li s-a alaturat oficial un alt artist al artei Experimental Rock, celebrul Daniel O’ Sullivan (Guapo, Mothlite, Aethenor, Miasma & the Carousel of Headless Horses, Sun O)))).”We all know that God exists as three persons, but now is the dawn of the triangular pyramid”, declara ULVER la sfarsitul anului 2009. In varianta live, celor 4 li se alatura Tomas Pettersen (King Midas) la drums si Ole Alexander Halstensgård pe partea de Electronics (Paperboys), astfel ca un concert ULVER nu poate fi decat o calatorie initiatica intr-un univers halucinant, ce armonizeaza inteligent cu aspectele vizuale si cu o atmosfera hipnotica! Greu de incadrat in vreun stil ULVER deoarece ULVER are propriul stil: o forma cosmopolita de Dark Music, imbinat cu Psychedelic Rock, Progressive, Electronica, Symphonic, Noise, Experimental, Soundtrack, Trip-Hop si chiar forme Pop. “February MMX”, prima piesa de pe noul album, deruteaza prin maniera Pop Rock prea ritmata si comerciala, unde vocile sunt singurele elemente specifice sunetului si poate ceva forme invaluitoare de keyboard. Incepand cu “Norwegian Gothic” totul devine alambicat, ciudat si grav… se aud viori sinistre, forme experimentale ce alterneaza cu tonuri avangardiste, umbre Noise, voci sobre. “Providence” incepe cu un pian cald si voci masculine prietenoase, pe fundalul unor efecte de vioara si nu numai, dupa care, in prim plan, apare vocea cantaretei R&B, Siri Stranger, foarte fragila si atmosferica… spre finalul piesei toate instrumentele explodeaza, apare si nu stiu ce saxofoane, cred, haosul muzical avand o savoare aparte, amintindu-mi, pe alocuri, de The Kilimanjaro Darkjazz Ensemble.
Cred ca aceasta secventa este cea mai complexa si, in acelasi timp, cea mai reprezentativa pentru cel de-al 8-lea album ULVER. Atmosfera sinistra se disipa cu acordurile foarte linistite si senine ale piesei “September IV”, o bijuterie romantica ce vine parca dintr-un alt film. Evident ca doar 2 minute dureaza aceasta parte calma ca apoi keyboard-ul, pianul si alte instrumente complet indescifrabile mie, contureaza iarasi o calatorie tranchilizanta, naucitoare, zgomotoasa. “England” apasa pe pedala acelui sunet dirijat de voci impunatoare, pline de intonatii diverse si pian simplist, iar percutiile atipice si fara nici un ritm perceptibil fac deliciul secventei muzicale. Inca o piesa scurta este si “Island”, insa cu ceva influente psyhedelice ce-mi aminteste de PINK FLOYD in varianta mai putin comerciala. Din nou, ansamblul de voci se aseaza superb pe un portativ de sunete pe cat de lent pe atat de incalcit. Si, dupa ascultarea primele 6 piese, pot spune ca am calatorit o jumatate de ora intr-o lume fara forma, repere, logica… sunt pe cat de confuz pe atat de placut surprins.
Ultima piesa, “Stone Angels”, e si cea mai poetica, sau recitativa, daca vreti… e vorba de cca 15 minute de atmosfera sumbra, sinistra, unde Daniel ne povesteste nu stiu ce text scris de un poet american, Keith Waldrop iar pe fundal se aud diverse instrumente.
Mi-ar fi placut mai mult sa ascult alte 2-3 piese decat aceasta lunga naratie, dar probabil ca are legatura cu intregul concept al albumului. Am inteles ca pe album apar si alti artisti mai mult sau mai putin cunoscuti, cum ar fi Stephen Thrower  (Coil si Cyclobe), Stian Westerhus, Steve Noble si Alex Ward. Materialul a fost mixat si produs de legendarul John Fryer (Depeche Mode, Cocteau Twins, Swans). Ar mai fi de spus doar ca: tematic, albumul trateaza teme pe care ULVER le-a atins si pana acum: conditia umana si o lume in declin. Dar de aceasta data privelistea este vazuta printr-o perspectiva de ansamblu, expunand cultura si traditii si nu vulnerabilitati personale explorate pe albume trecute. ULVER este ULVER si e bine ca nici un album nu seamana cu altul. E clar insa ca “Wars Of The Roses” trebuie ascultat cu mare atentie pentru a fi inteles si asimilat la adevarata valoare, mai ales ca de data aceasta cei patru muzicieni graviteaza vizibil in jurul dimensiunii Progressive…

Si da, este un album al naibii de valoros, un album artistic si elevat, unde originalitatea si interpretarea maiastra continua sa uimeasca! Cat despre vocea lui Garm, oahhh… nu degeaba a fost nominalizata la Spellemannprisen, un fel de Grammy Awards in varianta norvegiana… este inconfundabila!”

LINK

Daca stau si ma gandesc bine, Romania nu avea inca clone DIMMU BORGIR!
Corb si Spin au inceput cu ani in urma sa cante sub o alta denumire, dupa care, in 2006/2007 apar primele ecouri despre infiintarea acestui
grup. Inregistreaza in 2008 acest demo in studioul Negura, care ar fi trebuit sa apara imediat la un label, insa, din diverse motive, a fost
lansat cu o intarziere de mai bine de 2 ani. In aceasta perioada cei doi i s-au alaturat lui Negru in NEGURA BUNGET, in locul lui Hupogrammos si Sol Faur. Au inregistrat apoi “Varstele pamantului”, un album apreciat de intreaga presa de specialitate, poate cel mai atmosferic si cu influentele Pagan/Folk din intreaga istorie NEGURA BUNGET. Dupa o suma considerabila de concerte, cei doi se retrag, pe rand, din celebrul brand timisorean si se dedica exclusiv proiectului
SYN ZE SASE TRI, care devine cvartet (cooptati fiind Hultan si Strigoi). Incepand cu acest an timisorenii lasa treaba partilor vocale unui nou membru, Lycan. Cam asta ar fi despre istoria trupei.

Intro-ul albumului m-a dus cu gandul ba la NEGURA BUNGET, ba la DORDEDUH, caci instrumentele traditionale folosite sunt aceleasi. Mai avem si alte 2
piese instrumentale, care suna bine dar nu spun nimic. Cel putin mie… restul secventelor pot fi incadrate usor in Symphonic Black Metal, cu foarte multa atmosfera, mult orchestral, melodie & rapiditate si voci agresive! Nu suna deloc rau pentru un asemenea stil ca instrumentatie, dar nici nu vin cu nimic nou! Nu ma prea multumeste vocea tipata, care pare scremuta si chinuita pentru aceste sonoritati, dar probabil ca asta mai putin conteaza, cand orchestratia e pusa pe primul loc! Sau poate ca noul vocalist va aduce o valoare adaugata acestui sound! Fanii CRADLE, DIMMU, chiar LIMBONIC ART pot privi cu
indulgenta acest debut si sa-i dea o sansa, mai ales ca a fost compus acum ceva vreme. Eu tot nu-nteleg de ce trebuie sa tot apara clone si iar clone ale unor trupe celebre? Probabil ca amprenta epico-simfonica va face din acest grup o alegere de succes pentru variantele live. Sper sa le iasa, mai ales ca sunt cu mult peste alte clone de gen din Europa! Astept sa ascult alte noi piese, sa ma conving daca au identitate muzicala serioasa sau se regasesc doar in tot felul de “coveruri” si compozitii deloc originale, dar la moda si apreciate de o masa semnificativa de fani!

LINK

“Alin Drimus este cunoscut fanilor Metal din participarea alaturi de NEGURA BUNGET pe celebrul album “Om”, unde piesa “Hora Soarelui” suna fenomenal. Talentatul muzician in ale instrumentelor de suflat are o legatura certa cu sonoritatile traditionale folclorice si acest lucru chiar e de apreciat. Latura Folk Pagan Metal e foarte la moda in aceste vremuri si tot mai multi imbratiseaza usor acest stil cu toate derivatele lui. Alin ne-a aratat chiar cu demo-ul din 2009 (“Galmele Intunericului”) ca el nu vrea sa urmeze in totalitate aceasta cale, muzica lui fiind una ce inca pastreaza acel Grim Black Metal in stil norvegian, ceva in genul vechiului BURZUM. Si spun asta deoarece proiectul este unul solo, toba a fost facuta cu un drummachine iar harsaitul Raw al chitarilor armonizeaza inteligent cu toate fluierele, buciumul si alte instrumente de suflat. Vocile sunt si agresive si normale, avem tot felul de insertii, de efecte, nu e deloc plictisitor albumul. Mi se pare usor liniar, totusi, poate si datorita faptului ca materialul este conceput si interpretat de o singura persoana… Mai bine spus, instrumentele de suflat reprezinta vioara intai de pe album, totul pare a se mula si lasa condus de aceste flueiere, care suna cu adevarat fantastic!

Exista si timide ruperi de ritm dar care nu sunt foarte bine inchegate si parca strica putin din conceptul stilistic, in ciuda unei intentii clare de a obtine diversitate. Am insa o piesa pe care o votez cu nota maxima, aura dezvoltata este pe cat de autentica, pe atat de melancolica si visatoare: “Zorii”!

http://www.martolea.com”

Dupa ce am ascultat cele 5 noi compozitii am inteles ca pentru Juhani nu mai exista speranta! Ora de Doom Metal este de-a dreptul extrema, bolnava,
intunecata si superapasatoare. Coruri ametitoare, pasaje ambientale, voci de toate felurile, trompeta, vioara, violoncel, o multime de muzicieni invitati… al naibii atmosfera funerala, epica, tragica!

Un album de colectie pentru orice fan Doom Metal, o mostra de muzica facuta din pasiune si daruire, chiar daca, in cazul lui Juhani, a fost facuta in cel mai extrem mod. R.I.P.

Sursa: http://www.kogaionon.com/ro/recenzii-kogaionon/colosseum-parasomnia

Din acest punct de vedere, BURZUM este inconfundabil! Chiar daca vorbim de albumul cu numarul 9, norvegianul gaseste surse de inspiratie diverse pentru a transpune in muzica propriile viziuni. Am tot citit ca “Belus” este un album genial, o reala capodopera. Eu spun doar ca a fost un album mult asteptat. “Fallen” are ceva elemente si din el dar, pe de alta parte, e mai aerisit, mai atmosferic, in genul “Det Som Engang Var”. Pana si pasajele cu voce clean par sa aiba frumusetea lor, chiar daca prin aceasta abordare Varg da senzatia unui sound mai romantic, poate chiar organic.Refrenul din “Jeg Faller” mi-a ramas intiparit in minte imediat, combinatia de chitara raw cu melodicitatea structurala a pasajelor si inflexiunile vocii subliniind elegant o alta dimensiune BURZUM. “Valen” insista mult mai mult pe latura melodica cu voci agresive suprapuse peste cele clean, aceasta piesa fiind probabil cea mai accesibila si apreciata de pe intregul material. Restul compozitiilor par a fi mai agresive (“Budstikken” e impresionanta), insa la fel de atmosferice si foarte simple atat ca structura cat si ca interpretare… Mai avem si un intro destul de monoton si o piesa instrumentala de final care n-are legatura cu nimic, hai sa-i spunem o mantra experimentala in varianta BURZUM. Acest nou material este mai aproape de inima mea decat “Belus”, poate si pentru ca “Hvis…” si “Det…” au fost albumele pe care le-am apreciat foarte mult la acea vreme si care acum au conexiuni vizibile cu prezentul sunet.

Pe de alta parte, inca astept de la acest interesant muzician o bijuterie muzicala pe masura talentului lui, dar una care sa nu mai copie sau sa repete nimic din trecut. Varg Vikernes a fost unul dintre inovatorii Black Metal-ului autentic iar respectul meu pentru muzica acestui artist este maxim, chiar daca, dupa “Filosofem”, nimic nu mi s-a mai parut la fel de incitant.”

Sursa: http://www.kogaionon.com/ro/recenzii-kogaionon/burzum-fallen

Fata de albumele precedente, AVA INFERI insista acum parca mai mult pe atingerile Progressive, chiar Gothic Metal, ceea ce face din rezultatul final un conglomerat de influente bine structurat, mai digerabil ca in trecut, placut auditiei si dominat de o atmosfera specifica trupelor nordice… si ma gandesc aici la vechiul THE 3RD AND THE MORTAL sau MADDER MORTEM. Coperta dar si videoclipul secventei “Majesty” au fost realizate de Costin Chioreanu, la fel si afisul superb care anunta un turneu al trupei cu celebrii MY DYING BRIDE in Albion, in luna mai.

Este destul de greu sa stiu ce as vrea mai mult de la acest grup: forta si dinamica agresiva sau doar fragilitate si atmosfera discreta… balansul pare a fi reusit, insa consider ca AVA INFERI nu si-a atins inca maturitatea in exprimarea muzicala… probabil ca din punct de vedere conceptual, da… insa mai lipseste ceva care sa faca jonctiunea perfecta intre superba voce feminina si instrumentatia care suna aproape perfect!

http://www.myspace.com/avainferi

sursa: http://www.kogaionon.com/ro/recenzii-kogaionon/ava-inferi-onyx