Ca un mic intro, anul aceste nu am apucat sa ajung la nici un concert din toate la care voiam sa merg asa ca poate pe alocuri o sa folosesc un ton subiectiv. La fel de subiectiv poate fi si faptul ca in mare parte imi placeau trupele dinainte. Pe alocuri, farmecul orasului, cetatea si istoria locului au contribuit la atmosfera, potrivindu-se conceptului, adaugand poate pe harta evenimentelor de la noi din tara o noua locatie.

Prima zi a fost destinata in mare parte trupelor de Metal, exceptie partiala facand Les Discrets pe care din pacate i-am pierdut gandindu-ma ca o sa fie sigur o intarziere, macar de o ora. M-am inselat desigur,concertele incepand fara intarzieri si fara pauze mari de soundcheck intre. Nu stiu cum au sunat asadar dar judecand dupa numarul mare de oameni care isi cumparau tricouri si cd-uri cu ei, posibil sa fi fost mai mult decat ok.

Urmatorii care au urcat pe scena si cea mai “metal” trupa a festivalului au fost Norvegienii de la
Vulture Industries. Asa cum ne asteptam in urma precedentului concert din Bucuresti in cadrul “Labyrinthic Metal Evening” , trupa s-a manifestat cu forta pe piese bine lucrate si asta s-a vazut in reactia pozitiva a publicului. Desi sunt comparati intr-o oarecare masura cu “Arcturus”, se diferenteaza atat ca sunet cat si ca atitudine, pe alocuri elementele de avant-garde abia fiind prezente, incadrandu-se in tipare mai batatorite. Ca stil pot sa fie mai dificil de incadrat dar in principiu par sa fie o trupa care tine mai mult poate la cum se aud piesele pe scena decat pe cd; astfel au sunat nu doar interesant cat si foarte natural. Cu siguranta o trupa care trebuie vazuta live mai degraba.

Dupa o pauza scurta de soundcheck, timp in care am tras un ochi pe la cele 2 standuri cu merchandise, au urmat suedezii de la Draconian. De mentionat ca trupa este o aparitie extrem de rara pe scena cu doar cateva concerte in anii buni, asa ca nu trebuia ratata acum, mai ales pentru un fan al doom/death-ului vechi, asa cum se canta acum 10-15 ani. Din perspectiva asta, s-au potrivit cu vechimea cetatii din jur si pare absolut normal ca astfel de muzica sa fie auzita in astfel de locuri. Bombastici si timizi in acelasi timp, au fost foarte bine intampinati de public. De altfel la noi in tara, acest gen underground merge foarte bine. Recitalul s-a incheiat cu “Death, Come Near Me”, piesa asteptata dar poate prea lunga asa ca pe alocuri vraja trecutului se destramase putin pe la final. Din nou, o trupa care nu trebuie ratata de catre fanii genului (ps. vor fi prezenti in Moldova pe 10 octombrie ).

Deja asupra cetatii se lasa intunericul; spatiile RYMA, pareau la capacitate maxima de confort. Mai multi oameni si ar fi fost deja inghesuiala. Oricum aveai de asteptat la mancare si trebuia sa vanezi o banca dar nu aveai mult de asteptat si daca nu gaseai o banca libera puteai sa stai pe fan. Imi este greu sa estimez cati oameni au fost prezenti dar cu siguranta au fost mai multi decat ma asteptam, de toate varstele si din multe alte tari.

Urmatoarii pe scena au fost DorDeDuh la care din pacate nu am putut sa fiu atent decat pe bucati. Fara indoiala ce cantau era rezultatul unei munci lungi. Trupa ne tot “ameninta” cu un album de ceva vreme si piesele par sa fie gata, cel putin pentru concerte. Un pic prea experimentale pentru gustul meu si cu altfel de atmosfera fata de cea la care te-ai astepta de la genul pe care il canta. Dar canta Atmospheric Black? Probabil ca nu. In schimb se simte diferentierea de Negura Bunget, desi poate e gresita asocierea constata cu ei dar e inevitabila . Fanii romani, acuzati incontinuu ca nu sprijina underground-ul metalic local au fost la inaltime si au dovedit poate inca o data ca de fapt nu avem nici un fel de problema de a participa la evenimente si de a aprecia o trupa ( chiar si de la noi din tara ) atata vreme cat e de calitate.

Despre Alcest ca muzica ar fi mult de spus. Este un proiect care aduce o noua perspectiva in Black Metal care nu incearca sa copieze acea intunecime nordica. Insa este o trupa noua, poate nu suficient de expresiva live fapt ce s-a observat intr-o anumita dificultate si asincronism de exprimare. Pe alocuri nici sonorizarea nu i-a ajutat, ajungand sa aiba sunetul amestecat si distorsionat, mai ales in partea de mijloc a recitalului. Trupa a avut primul concert din cariera in Bucuresti, in fata unui Silver Church plin deci nu gresesc cand spun ca este foarte apreciata pe meleagurile noastre. Daca partea de mijloc a recitalului nu a fost pe placul tuturor si piesele au refuzat sa se auda clar, spre final, odata cu aparitia lunii deasupra zidurilor s-a produs parca o metamorfoza in felul in care avea loc totul, “Percées De Lumière” de altfel ultima piesa, a fost cantata exceptional iar Neige a demonstrat ca totusi canta black metal. Apoi au coborat de pe scena in aplauzele multimii. Urmeaza un nou album anul viitor si de ce nu, un nou concert in Romania.

Cetatea era deja cufundata in noapte cand ultima trupa, Year of No Light, se pregatea pentru concert. Ne-au pregatit o supriza, potrivita poate pentru o ora si mai tarzie, cu mai putina lumina si cu mai putina agitatie in jur. Pe scena a inceput proiectia unui film, “Vampyr”, pentru care ei incepeau sa contruiasca in timp real un soundtrack drone-doom. Din pacate, recitalului mai altfel nu a fost apreciat de toata lumea mai mult ca sigur din cauza ca nu stiau la ce sa se astepte; fiind atent la muzica si cu un ochi pe proiectia filmului, atmosfera te cuprindea si incerca sa iti strecoare in minte panica, frica inpachetata intr-un sunet monolitic, apasator. La un moment dat iti provoca o stare de rau, deranjanta…totul facand parte din prestatie si cand recitalul se terminase, locul revenise la normal; lumina aparea iar lasand doar doar amintirea iluziei sumbre.

Lumea a mai ramas prin zona, si abia dupa 1-2 ore spatiile RYMA au inceput sa se goleasca treptat. Urma ziua a doua, cu altfel de trupa si cu altfel de public, multi plecand dupa prima zi.

Greu de tot a trecut timpul pana la Dark Bombastic Evening 2. Plecand
de la ideea ca trebuie sa facem ceva frumos, ne-am angrenat intr-o
treaba mai mult decat ambitioasa, sa invitam zece trupe si sa petrecem
2 seri de neuitat, pana spre dimineata. Lucrurile nu au stat deloc asa
cum ar fi trebuit, deoarece energiile negative au tot roit in jurul
acestei editii… Nu ne-am luptat cu ele caci nu am fi avut oricum
sanse. Am incercat insa sa evitam loviturile directe, care ar fi putut
duce la anularea evenimentului. Considerente ar fi fost multe, ultima
dintre ele, cea financiara, putand fi cea mai neimportanta dintre
toate. Mai intai a fost schimbarea locatiei de sambata, care a dus o
schimbare totala a ordinii trupelor… Apoi schimbarea locatiei si
pentru ziua de vineri, care ne-a taiat orice elan de asteptare a unui
mare numar de persoane…  Pana aici se pare ca a fost ok, caci numarul
de persoane a fost jumatate fata de ceea ce a fost la prima editie.

De aici insa lucrurile au luat o directie complet haotica: SUNSET IN
THE 12TH HOUSE ne-au anuntat ca participarea din decembrie nu mai
poate fi pusa in aplicare, apoi harpista din SEVENTH HARMONIC are
probleme de sanatate si, cireasa de pe tort, NAEVUS s-a desfiintat.
Adica Lloyd imi spune politicos ca singura varianta de a salva
aparentele este sa cante un fel de soloset. Si toate intamplate doar
cu cateva zile inainte de eveniment. Destul de derutati si confuzati
despre ceea ce urma sa se intample cu DBE 2, am deliberat ca cel mai
bine este sa continuam, ca mai rau de atat nu se poate… desi am plecat
de la ideea cum sa facem sa iasa mai mult decat perfect, heh… Si cu
doar 3 zile inainte de eveniment, cand deja faceam acea dubla
verificare pentru cazare, rider, program, primim un email de la SOL
INVICTUS…  legendei Tony Wakeford nu i se recomanda de catre doctori
deplasarea cu avionul in aceasta perioada… Am ramas fara cuvinte, fara
vlaga, fara determinare… asta fusese prea de tot…
Basca ca la televizor se anuntase cod galben de ninsori. Mai mult,
anumite aeroporturi din Europa erau deja inchise, iar altele au anulat
zeci de zboruri din cauza vremii nefavorabile… de aceea si prietenii
DJ au ajuns din Olanda doar la sfarsitul primei seri… si nu numai ei.

In aceasta stare de tensiune imensa am purces la organizarea celei
de-a doua editii Dark Bombastic Evening, si in acelasi timp, ultima
reprezentatie din cele 16 organizate in cei 3 ani de istorie DonisArt.
Ultima conceptuala, sub umbrela Serii Speciale. Poate ca si de asta
cei de sus, sau cei de dedesupt, au decis sa ne judece si sa ne
loveasca cu aceste nedorite abateri de la programarea initiala. Noroc
ca presale-ul a fost foarte slab, ceea ce a ne-a facut sa speram ca
doar foarte putine persoane se vor simti “pacalite” de faptul ca si-au
cumparat bilet sau abonament inainte. Un pret deloc facil si destul de
greu de acceptat in aceste conditii de economie aproape falimentara.
Insa, raportat la ceea ce urma sa se prezinte pe scena, mai mult decat
avantajos. Ca sa nu mai spunem ca abundenta de concerte din ultimele
luni i-au facut pana si pe cei mai insetati fani de faze underground
sa se uite de zece ori in portofel, alegand, in cele din urma,
participarea la evenimente cu trupe mari sau mult mai cunoscute pe la
noi.

DBE nu este decat un eveniment de nisa care ar trebui sa creeze acea
emotie sau impuls spre a descoperi ceva nou, ceva interesant si deloc
comercial… Si in nici un caz trupe mari!!!! Ele nu au nevoie de
sustinerea noastra! Ele si-au gasit deja propriul drum! In situatie de
criza economica acest concept se pare ca devine, indubitabil, utopie.
Si totusi, au venit prieteni din peste 10 tari, cea mai mare parte
fiind cei ce au fost si anul trecut. A fost emotionant, a fost placut,
a fost frumos sa le vedem chipurile, sa-i salutam, sa povestim cu ei…
si sa vedem cat de usor comunicau cu restul publicului autohton, o
mare parte din el venit din provincie!
Si apoi trupele… Le-am vazut la soundcheck si am ramas blocati de
cat de frumos sunau… era clar ca va urma ceva special… si iata ca, in
cele din urma, a iesit ceva interesant: DIRTY GRANNY TALES au socat pe
toata lumea cu reprezentatia lor uluitoare, ATARAXIA ne-au aratat 2
fete complet diferite dar delicioase, ARCANA au impresionat prin
emotie si melancolie trista (ultima lor aparitie live, din pacate fara
vocea Ann-Mariei, racita bocna), IRFAN ne-au aratat ca si cu noua
vocalista suna emotionant (pacat insa ca au apelat la sample-uri
pentru a reda integral sunetul de pe albume), SEVENTH HARMONIC care au
facut o surpriza frumoasa prin setul de piese instrumental (vocea lui
Ann-Mari a fost suplinita inteligent de vioara Nuriei), DESIDERII
MARGINIS a vrut sa sparga granitele unui stil muzical complet nevazut
la noi (si nu stim pe cati i-a convins), SIMONE incercand sa arate ca
un italian poate si singur sa faca show doar cu chitara lui (credem ca
a reusit doar partial) si un NAEVUS transpus in persoana lui Lloyd
James care a inceput emotionat si a terminat fara sa convinga prea
tare pe fanii care ar fi vrut sa vada acolo trupa completa. Si, intre
reprezentatii, DJ Richard si Myrtho, care ne-au oferit piese audio din
bransa.

Daca privim inapoi, e bine ca am reusit sa bucuram cateva sute de
suflete… e bine ca am reusit sa oferim oportunitatea unor trupe sa-si
prezinte viziunile… ca au vorbit intre ele, s-au descoperit si s-au
bucurat impreuna… ca am petrecut 2 zile incarcate de tensiune dar si
de emotii… si ca s-a terminat cu bine… in cele din urma.

Ne pare rau ca vineri seara am inceput mai tarziu, a fost decizia
noastra, pentru ca publicul era prea putin la ora anuntata si era o
lipsa de politete pentru prima trupa sa cante doar in fata a catorva
zeci de oameni (meteahna veche la noi)… Din cauza aceasta nu am
terminat inainte de miezul noptii, cum ne propusesem, si astfel
show-ul lui Simone a fost oarecum sacrificat, in sensul ca intimitatea
evenimentului s-a distrus prin deschiderea usilor catre publicul fidel
al clubului care n-avea nimic in comun cu ceea ce se intampla pe
scena… si de aici stresul psihic dar si fizic al fiecarui prieten DBE
pe care l-am simtit si noi, cu varf si indesat, credeti-ne!!! Am facut
greseli pe care ni le asumam, insa inclinam sa credem ca suntem destul
de maturi si sinceri atat cu noi, cat si cu voi, incat sa va asiguram
ca NU LE VOM MAI REPETA! Si va multumim pentru intelegerea voastra,
pentru sustinerea voastra, pentru daruirea voastra! Fara voi, fara
trupe, DBE nu ar fi existat… si nu ar fi continuat!

Pana la vara, in luna august, acolo unde, in inima Transilvaniei,
intre zidurile unei vechi fortarete, in armonie cu natura, intr-o
atmosfera calma, linistita, ne vom reintalni pentru 2 zile magice, noi
va uram HAPPY FESTIVUS! Si va asteptam la cel mai avantgardistic si
experimental eveniment Underground (in spirit si nu numai) din
Romania, ce va mixa inedit dar si surprinzator stiluri muzicale
diverse, caci muzica este o arta iar arta nu are bariere…. DARK
BOMBASTIC EVENING 3!

Desi accestul la club era permis odata cu ora 18.00 iar concertul urma sa inceapa la ora 19.00, abia in jurul orei 21.00 au inceput sa fie montate pe scena tobele si clapele. Peter Carlsen, nu a mai apucat sa cante, caci abia in jurul orei 9 putea incepe concertul si apoi nu ar mai fi avut timp sa cante Anathema, tinand cont ca imediat dupa concert, urma sa fie o seara obisnuita de club in The Silver Church.

Pe scurt, locatia a fost un pic prea mica pentru concert cat si destul de obscura pentru cei din alte localitati. The Silver Church, nu are nici macar o firma luminoasa, sau un afis pus la intrare asa ca in timpul zilei poti sa treci pe langa fara sa iti dai seama ce e dincolo unei usi, aparent ca oricare alta. Sunetul a fost bun inspre acceptabil, in nici un caz extraordinar.

Anathema isi trage dinamica in primul rand din “conflictul” dintre cei doi frati, Vincent si Daniel, pe de o parte un frontman exceptional, foarte energic si cu un timbru vocal de inconfundat care canta exceptional anumite piese si care nu se descurca foarte bine la chitara acustica si unul dintre cei mai talentati compozitori si chitaristi ai scenei de rock progresiv. Pe scena s-a vazut foarte bine aceasta rivalitate si nu in sensul rau.

Playlistul concertului a fost aproximativ:

- Thin Air;
- Summer Night Horizon;
- Dreaming Light, care a sunat mult mai bine decat pe album, de altfel ca si primele 2 piese, nu la fel de linistite cum ma asteptam;
- Closer;
- Everything;
- Angels Walk Among Us;
- Deep;
- Pitiless, piesa foarte rar cantata live si care nu a sunat deloc asa cum trebuia din cauza unui tempo gresit pe intreaga durata a piesei facut de Daniel;
- Forgotten hopes;
- Destiny is dead;
- A Natural Disaster;
- Lost Control;
- Emtpy;
- Judgement;
- A Simple Mistake;
- Flying, moment in care Vincent se retrage de pe scena urmat treptat de restul trupei urmand ca Daniel sa revina singur cu chitara acustica pentru a canta Are You There;
- Parisienne moonlight;
- Angelica;
- Sleepless;
- One last goodbye, varianta de pe cd, cantata la unison de public, mai mult de public pentru ca pe Vincent a inceput sa il lese putin vocea, incheindu-se cu solo-ul realizat magistral de Daniel;
- Fragile Dreams;

Intre Parisienne Moonlight si Angelica a cantat o piesa Peter Carlsen, acompaniat de Anathema.

Concertul nu a fost fortat, trupa si publicul s-au simtit foarte bine, ca acasa, asa cum scria pe un steag pe care l-a cules Daniel din multime: “Welcome Home”. Dar data viitoare neaparat intr-un cadru mai potrivit, adica o sala mai mare. Am auzit ca aparent la un moment dat chiar s-a blocat accesul in club pentru ca nu mai erau locuri. Cu noul album, Anathama dovedit ca nu si-a secat izvorul de inspiratie si la modul in care sunt cantate piesele nu s-au indepartat in intregime de filonul metal care le-a adus popularitatea in primul rand.

“Inca o seara din ciclul celor multe anuntate intr-un interval prea scurt de timp. De data aceasta, in Suceava, un oras in care se intampla foarte multe activitati live dar, din pacate, interesul este unul foarte scazut. Am fost in acelasi club Vox cu o saptamana inainte sa vad Luna Amara si am ramas dezamagit sa vad ca o trupa care are totusi un nume in Romania nu este in stare sa adune mai mult de 150-200 de persoane. Eram totusi relaxat caci imi propusesem deja sa nu ma astept la nimic pentru Reverberant Waves Evening. Si oare de ce? Pentru ca poposeam intr-un oras care are legatura doar cu istoria mea … Prezentul este consumat contrariat, as putea spune, pe alte orizonturi.

Cu un public comparativ cu cel de la Luna Amara, evenimentul din seara de 30 octombrie se poate spune ca a fost unul foarte reusit pentru trupe. Problema mea apasatoare a fost alta insa… daca tot au venit o gramada de sustinatori LABURINTHOS, de ce nu au avut macar bunul simt de a se ridica de pe acele canapele superconfortabile pe perioada recitalului? Este ca si cum eu as vorbi stand tolanit pe un fotoliu cu oricine care sta in fata mea… adica sa facem un dialog. De fapt, LABURINTHOS asta a si vrut, sa le arate celor din sala (prieteni, curiosi, fani DORDEDUH) ca au ceva de exprimat, deloc conventional pentru Romania si care suna chiar bine live! Doar cateva zeci de persoane au dorit sa-si manifeste respectul in maniera pe care o sustin si eu si toata stima pentru ei! Cei 6 suceveni au dat totul din ei, au cantat cca 50 de minute intr-o maniera pe cat de originala pe atat de surprinzatoare pentru cei care nu apucasera sa asculte doar piesa de pe myspace. Si mai erau si cateva suflete care ii vazusera la prima lor aparitie live de acum cateva luni. Pe mine m-au surprins foarte placut, mai ales ca i-am vazut de atatea ori in studio si cred ca am fost mult prea critic cu ei de fiecare data! Sambata seara s-au depasit si nu pot decat sa-i felicit! Mai exista lucruri pe care au sa le faca, anumite fine-tunning-uri pe care sa le adapteze din mers (plus ca prea multe idei incropite abundant pot obosi pe ascultator), insa, cel putin pentru Romania, LABURINTHOS este un concept inovator! Si nu sunt decat o trupa debutanta, in ciuda varstei deloc adolescentina a membrilor… Tineti minte: Labyrinthine Blue Wave!

Sa vorbesc acum despre DORDEDUH… suna cam mercantil sa descriu cum a fost… DORDEDUH este o “entitate ezoterica” ce nu merita a fi catalogata ca “trupa”, insa reperele normale ma obliga in a-i incadra intre anumite clisee ce tin de semantica… Vorbim de suflete “frumoase”, de persoane ce fac ceea ce fac doar din iubire neconditionata, in propria lor credinta, care reusesc sa transceada intr-o alta dimenisune prin conceptul lor! Si ce concert! Ce energie, ce vraja… deja suna a profanare sa incep sa povestesc ce si cum… o puteti vedea in filmari… DORDEDUH mi-a incarcat bateriile in seara de 30 oct (dar si a doua seara, la Bucuresti, la Hatework) mult mai mult decat m-a descarcat psihic Labyrinthic Metal Evening!

Noile piese suna prea avantgardist pentru scena din Romania, adica pentru acei Metalisti care prefera mai mult fazele epice, bombastice, melodice, ritmate… sau drujbate fara oprire, pe baza rapiditatii in defavoarea tehnicii… la partea de keyboards mai este de lucru… insa actorul de bate la tobe e tare, tare bun (desi la percutii era parca mai in elementul lui in ianuarie), bass-istul este al naibii de talentat… cat despre Hupogrammos si Sol Faur… cred ca ei doi ar putea umple singuri sunetul unui concert intreg! Agresivitatea vocii alterneaza interesant cu pasajele clean, ruperile de ritm fiind un alt deliciu plin de tehnicitate! Cum niciodata nu m-am declarat si nu ma voi declara un profesionist si un sustinator al obiectivitatii ca forma de exprimare, pot afirma acum, sub influenta concertelor de sambata si duminica, ca DORDEDUH este cel mai inaltator proiect Metal underground din Romania! Chiar daca mesajul muzicii este unul superintrovertit si mult prea experimental! Orientarea muzicala este chiar pe felia mea dar, din pacate pentru ei, nu stiu sa fie multa lume care sa prefere sa asculte asa ceva… Sau, cine stie, poate ma insel eu!

Pe de alta parte, ma surprind comparatiile pe care le tot aud (dupa mai bine de un an) cu NEGURA BUNGET! Sau de asa numitele tabere pro sau contra! Este o mare prostie sa se priveasca muzica prin comparatie! Sau, cum mi-a spus un prieten de curand care nu le are cu ale mele muzici: “Bre, deci care-i mai buna: Iris sau Compact”? Si mi-am dat seama care e raspunsul corect: Holograf! Sau, ma rog, oricare alta! Cand, in urma unei oglindiri sumare, nu-ti regasesti macar o vertebra din coloana, care se doreste a fi una complet verticala, atunci incepi sa-ti cauti repere dupa care sa-ti guvernezi gandirea… dar na, fiecare cu propria-i socoteala!

Asadar, o seara in iubita-mi Bucovina, unde m-am intalnit cu prieteni si cunoscuti pe care nu i-am mai vazut de ani buni de zile, 2 recitaluri reusite sustinute de 2 trupe diferite total ca abordare dar apreciate daca e sa ma raportez la feedback si, nu in ultimul rand, o rulare video a concertului AGALLOCH de la Brasov din martie!

A fost frumos, o Seara Speciala de neuitat, plina de reverberatii interioare… a fost altceva…
Multumiri, Suceava!”

Va prezentam, cu amibilitatea Kogaionon cronica evenimentului de pe data de 16 octombrie.

”

Intentia mea era sa creez o seara dedicata Metal-ului underground prin invitarea unor trupe interesante cu abordari diferite. Si m-am gandit ca mai multe trupe ar putea aduce mai mult public… Si probabil ca ar fi venit mai mult public daca pretul biletului ar fi fost mai mic… sau poate daca aceasta criza nu ar fi fost atat de acuta… sau daca alti promoteri nu ar fi speculat in avantajul lor oportunitati aparute manusa doar cu cateva zile inainte… e dreptul acestora si nu ii condamn!

Sub aceste auspicii, am avut nevoie de Labyrinthic Metal Evening sa-mi dau seama, in sfarsit, ca e prea mult pentru Romania (sau cel putin pentru mine) sa continui cu acest concept ultracostisitor, de a invita trupe underground  aici in concerte singulare… dar recunosc ca asteptarile mele au fost mult mai mari, conviins fiind ca lumea va veni mult mai multa si datorita faptului ca e sambata. In fine, uman este sa gresesti, impardonabil este sa repeti greseala.

Daca mai iau in calcul ca au fost sase trupe si faptul ca The Silver Church nu poate oferi altceva decat un concept de club, e clar  ca un asemenea maraton a fost chinuitor pentru fiecare din cei prezenti in seara de 16 octombrie.

Care a fost satisfactia mea majora? Ca fiecare trupa a dat din ea tot ce a putut, in ciuda tuturor obstacolelor aparute in acea noapte!

Care a fost surpriza cea mare? Sa vad mai mult de jumatate din cei peste 350 fani si la ora 4 stand in fata scenei. A fost incredibil sentimentul si acest lucru ma face sa cred ca speranta moare ultima! Dar si stoicismul si intelepciunea de care au dat dovada o parte din fanii lui Dan Swano, care au venit cuminti inca de la inceputul serii si au asteptat, aplaudat si sustinut trupele de dinainte… iar bucuria acestor fani (trecuti de prima tinerete) a fost maxima, multi dintre ei cantand impreuna cu Nightingale. Este adevarat ca suedezii nu au tinut cont de faptul ca linecheck-ul a durat mult prea mult si poate ca ar fi trebuit sa scurteze din recital… dar n-a fost sa fie, asa ca am albit intr-o jumatate de ora (cat au cantat in plus fata de restul trupelor de pana atunci) cat nu am facut-o in viata mea! Mai ales cand in backstage Niklas era super nelinistit de ora la care urma sa urce pe scena… poate de aceea si showul NIGHTINGALE a parut mult mai lung decat a fost iar medley-ul ,in premiera si unic, din piese EDGE OF SANITY, a venit doar la final… dar care, pe de alta parte, a fost plin de emotie si de revelatii interioare pentru toti acei ce asteptau macar un growl adevarat a la Swano! Se pare, totusi, ca ceea ce e prea mult strica, chiar daca vorbim de o legenda incontestabila a scenei Metal underground! Insa sunt bucuros ca am vazut fete fericite dupa concertul lor si ca in Romania Dan Swano a reusit sa cante piese unicat Metal care vor face rapid inconjorul lumii pe youtube! Numai bune pentru posteritate…

Am amintit de Niklas Kvarforth! El a fost un fel de vedeta a serii, caci a cantat superba “Canitude” alaturi de KISTVAEN cat si atipica “I Dined With Swans”, alaturi de cei din THE VISION BLEAK. Iar cu SHINING au cantat 90 de minute incredibile ca forta si determinare, fiind unul dintre cele mai bune concerte ale lor de pana acum… Daca au fost carcotasi pana acum care erau interesati mai degraba de partea cancanista a comportamentului lui Niklas decat de muzica trupei, sunt convins ca, daca au si stat pana la 4 si jumatate, si-au dat seama ca SHINING este o trupa formata din muzicieni incredibil de buni, incepand cu noul membru de la bass (care baga si voce evil) si terminand cu solisticile blues incredibile ale lui Peter si Graby! Iar bateria… tare meserias mai e si Richard asta! Un show perfect, in forta, cu piese din “Halmstad” adaptate si schimbate in varianta live foarte inspirat, plus piese mai vechi si 2 de pe noul album!

Dar de unde asemenea dorinta de show perfect al lui Niklas? Pai dupa ce a vazut alaturi de mine bijuteria VULTURE INDUSTRIES si reactia publicului, chiar a vrut sa le arate fanilor o maniera serioasa a trupei, mascata uneori printr-un umor cinic si ceva automutilaturi facute cu spatele la scena, spre enervarea fotografilor doritori de cadre unice… noroc ca am decis sa nu folosesc masina de fum, ca atunci chiar ca ar fi somat acestia…

Si inapoi la norvegieni… acesti vulturi industriali au rupppttt intreaga audienta! O asemenea energie nu-mi amintesc sa mai fi simtit la vreun concert! Bjornar este un maestru fenomenal al muzicii compuse si exprimate live! Teatral, operatic, carnavalic si hipnotizant, solistul a prestat cel mai reusit show din intreaga istorie si s-a simtit pe scena, alaturi de ceilalti muzicieni, perfect!!! Ce determinare si ce daruire totala a avut! Sa-si lege un streang de gat si sa arunce capatul funiei in sala, lasandu-se tras in ritm muzical de persoane pe care nici nu le cunoastea… asta da comunicare cu fanii, deschidere completa si abordare care a lasat fara cuvinte pe toata lumea!!!  Numai cand ma gandesc la acest moment si ma ia cu fiori! Asta da spirit underground… nu efecte pirotehnice ramstaneizate si circuri ieftine bazate pe riffuri comerciale… cat despre muzica lor avantgardista, e clar, i-a cucerit pe toti! Sinceritatea lui a fost recompensata imediat dupa show cand o gramada de fani (deveniti pe loc) se aglomerau in a face fotografii cu trupetii, luau autografe si goleau standul de merchandise. Au fost dementiali, cei mai inspirati, cei mai apreciati si cei mai captivanti din intreaga seara! Nu am mai vazut la nimeni atat de multe maini ridicate sau tipete in disperare! Bravo, Vulture Industries, stim impreuna cat de rau ne pare ca nu putem sa ne bucuram de un show DEVIL DOLL!

THE VISION BLEAK au venit dupa ei iar publicul a cam dat din el totul mai devreme, din pacate, astfel ca show-ul celor cinci a fost transpus intr-un oare care con de umbra. Oricat de mult s-a chinuit Tobias sa-i mai incinga pe fani, rezultatul s-a vazut doar pe “Carpathia” si pe inca vreo 2 piese, insa mult, mult mai palid… Cu alte cuvinte, un show ok, nemtesc, dar fara prea multe sclipiri!

INDIAN FALL si-au lansat noul materal in fata unui public ce a apreciat forta impusa de vocea noului frontman dar a fost destul de confuz pentru noua orientare. In ciuda faptului ca inginerul de sunet a fost acelasi care s-a ocupat si de inregistrarea noilor piese, impresia mea (sper ca doar a mea) a fost ca noul Black/Death Metal suna mult mai zgomotos si mai liniar decat ceea ce imi placea mie la brasoveni… Parca imi suradea mai mult abordarea melodica cu tenta avantgardista decat aceasta drujba a anilor 90, presarata mult mai rar cu pasaje linistite si atmosferice. Dar daruirea celor sase a fost totala, ceea ce le-a adus recunostinta din public, inclusiv solicitarea unui bis pe care nu l-am mai aprobat… si bine am facut, ca altfel trebuia cascadat compromisul si cred ca SHINING si acum ar mai fi cantat, heh.

KISTVAEN a avut parte de un show reusit, de cca 50 de minute, in care si-au lansat noul album dar si prezentat 2 noi piese. Mi s-a parut totusi prea lunga cantarea, probabil ca bucurestenii trebuie sa vina pe noul album si cu noi elemente diferite, altfel, exista riscul ca sunetul sa devina un copy-paste continuu. Fane a facut ca toti dracii si a aratat ca vocea il ajuta mult, mult de tot, atat pe fazele extreme cat si pe partile clean, chiar cu ceva inflexiuni inedite. Chitara lui Fenrir pare ca e instrumentul care da tonul si de aceea e bine ca pe noile piese aceasta sa ne ofere si altceva. Am vazut si un steag cu KISTVAEN, fluturat de 2 tipe chiar in primul rand… De parca ar fi cantat METALLICA!

Ordinea trupelor nu a fost povestita mai sus, am scris si eu cum mi-au venit in minte. Se stie ca DonisArt nu are headliner si opening band, asa ca am povestit ce am crezut eu ca ar fi de retinut. Ca in loc de 2 si jumatate recitalurile s-au terminat la 4 si jumatate… nu e un motiv de lauda ci, din contra, de suparare atat pentru mine, cat si pentru cei prezenti, trupe si fani… dar s-a intamplat… si le multumesc tuturor pentru intelegerea de care au dat dovada!

A fost difuzat apoi si o parte din concertul AGALLOCH din martie, insa, la ora 5 am decis ca e timpul sa ma retrag, mai ales ca in sala nu erau mai mult de 20 de oameni.

Pentru mine a fost cel mai obositor si stresant eveniment de pana acum si probabil ca efectele acestor stari isi vor arata efectul mult mai repede decat credeam. Asta este,  sa ne bucuram de ce exista si sa privim corect ce ne va astepta!

Un religios crede neconditionat in biblie… Un muzicios ca mine crede neconditionat in muzica… si continua sa o iubeasca, introvertit sau extravertit… dar in tacere…

Octombrie, 2010

”

Sursa: Kogaionon

Sa incep sa povestesc despre ce… despre cum a fost… sau despre cata lume a participat… sau daca a fost o reusita? Da, asa ar trebui… si totusi… hai sa scriu acum ce simt caci maine s-ar putea sa devin prea egoist si sa tin doar pentru mine (asa mi-o spun tot timpul)…

KULTURHAUS: o bijuterie de club, o reala provocare pentru orice bucurestean si nu numai, o forma de a-ti petrece timpul liber in cel mai libertin mod, o replica la clubul berlinez ce pune accent pe curentul minimalist, colorat in neculori, intr-o perfecta armonie de alb si negru ce decoreaza cu gust peretii locatiei! Structura clubului este formata din mai multe sali, pentru concert, pentru expozitie, pentru filme… de-a dreptul rapitor! Nu are rost sa spun mai mult decat faptul ca sunt extrem de onorat ca DonisArt a fost primul vizitator al acestui calitativ, estetic si avantgardist club! Cu siguranta ca multe cluburi vor simti curand competitia, fapt repetat si de experienta cu The Silver Church in istoria recenta… chiar daca locatia mult mai mare continua sa vibreze mai degraba pe fazele glam decat pe cele indie, metal sau alternative. Si inca ceva: la ce preturi existau la bar, chiar ca merita sa stai acolo o noapte intreaga.

PUBLICUL: un numar deloc incurajator pentru cel ce nu stie cum se digera sonoritatile Post-Rock underground si prin afara tarii… un numar aproape perfect pentru Romania, o tara ce nu se poate lauda cu prea multe preocupari in aceasta directie muzicala. Cca 150 persoane au pasit pragul noului club (in sala de concert mai incapeau cel putin inca pe atatia) si inclin sa cred ca nu a existat vreun suflet nemultumit! Atmosfera a fost sincera, deschisa, relaxanta, prietenoasa, conform asteptarilor!

KWOON: o trupa ce s-a potrivit perfect dupa rularea DVD-ului “Heima” al islandezilor SIGUR ROS. O mentiune aici: publicul s-a grabit sa se aseze in sala de concert, probabil sperand ca acolo ar putea sa vizioneze materialul. In realitate, acesta a fost proiectat doar in sala de film, muzica insa auzindu-se in toate salile…

Francezii au urcat pe scena dupa un soundcheck pe cat de lung pe atat de stresant, intrucat un chitarist a ajuns cu cca 1 ora inainte de deschiderea portilor, din cauza intarzierii avionului ore bune… Ce a facut KWOON? A daruit din toata inima celor prezenti o experienta muzicala de o ora pe cat de melancolica si fragila, pe atat de experimentala, chiar si foarte zgomotoasa (finalul a fost de-a dreptul bombastic!). Varietatea de instrumente se pare ca a placut publicului iar mixul de voci te trimitea spre un alt taram, pe care-l puteai descoperi decat doar daca inchideai ochii… Este adevarat ca pe pasajele ambientale cateva persoane au tinut mortis sa-si auda si ele vocile insa acest lucru nu i-a perturbat pe cei cinci de pe scena si sper ca nici pe prea multi din cei prezenti… La o asemenea muzica rafinata, intr-un club select si cu un public atat de deschis la nou dar si educat, orice ecou mai zgomotos ar putea usor sa fie perceput intr-un mod incorect… Francezii s-au simtit minunat atat pe scena cat si dupa, au stat de vorba cu fanii (unii veniti chiar din Serbia), au facut fotografii, au dat autografe pe merchandise-ul lor, au ras, au povestit… s-au simtit fantastic!

CECILIA EYES: Au cantat cca 75 de minute, piese de pe toate materialele, au folosit inteligent atat sample-urile cat si keyboard-ul, bateria a oferit ritmul unul Experimental Post-Rock de toata frumusetea iar chitarile au rupt! Au fost si cateva ecouri vocale dar se stie ca belgienii sunt o trupa instrumentala, totusi! Show-ul lor a fost mult mai zgomotos, mult mai energic si exploziv, singurele forme de melancolie intrezarindu-se doar pe pasajele lente, dominate de keyboard… Dar ce show au putut sa faca! Nu stiu sa mai fi simtit vreodata la un concert o asemenea intensitate… au fost dementiali atat prin modul de interpretare cat si prin daruirea/trairea fiecarui acord muzical! Mult mai introvertiti decat KWOON, mai putin ambientali dar melodici prin structura pieselor, CECILIA EYES au oferit tuturor partea cealalta a paharului pe care cei din KWOON nu au pus accentul decat pe final… Cu alte cuvinte s-au completat perfect! Mamaaa, si cum a sunat “Death For Treason”!

Dupa care cca 75 de minute a rulat DVD-ul MONO, o mare parte din acesta urmarindu-l impreuna cu muzicienii belgieni dar si alti prieteni. Trecuse bine de miezul noptii iar clubul s-a golit, astfel ca difuzarea DVD-ului Spiritual Front/Rome a fost lasata pentru alta data.

DONISART: Bucuros ca a vazut chipuri noi, dar si pe Prietenii care vin constant la Serile Speciale, multumit de multumirea celor prezenti si fericit ca recitalurile celor doua trupe au sunat perfect (CECILIA EYES a declarat ca a fost cea mai frumoasa seara din istoria trupei), dar si usor suparat ca nu a reusit sa se tina de programul anuntat, in sensul ca trupa KWOON a urcat pe scena cu jumatate de ora mai tarziu decat trebuia. Organizatorul era pregatit sa inceapa la ora 20.00 insa publicul a aparut in cea mai mare parte dupa ora anuntata… Oricum, este bine de stiut pentru evenimentele de club ca, mai ales vinerea, ora 20.00 este prea “matinala” pentru capitala!

Multumiri sincere tuturor! Datorita voua, prima editie a conceptului Experimental Friday s-a dovedit a fi un eveniment experimental, cochet, underground, cu si pentru prieteni. Ne vedem in Kulturhaus pe 5 noiembrie, la o noua editie Experimental Friday!

In Piata Mare am ajuns imediat ce a inceput concertul Sirenia. In fata scenei erau mai multi oameni decat cu o seara inainte si in mod cert mai entuziasmati. Ailyn, noua solista ( din 2008 ) s-a descurcat exemplar, reusind sa puna publicul in miscare; talentata dar nu si frumoasa asa cum se spune. Oricat de bine realizat ar fi fost concertul nu a ‘convins’ si nici nu a avut consistenta concertului Tristania de anul trecut; iar comparatia cu Tristania este necesara tocmai pentru ca cele doua formatii sunt stilistic vorbind foarte apropiate.

Dark Tranquillity a fost fara indoiala cea mai bine primita trupa a festivalului. Mikael Stanne este un solist excelent, plin de energie si cu o voce impecabila. Vizibil multimit de atmosfera de aici a promis ca o sa se intoarca in Romania; avea si motive, publicul a reactionat uimitor de bine, foarte rar vezi o multime de oameni captivata de un concert, la fel cum si foarte rar mai vezi publicul sa dea din plete sau sa faca pogo. Presimt ca o sa se tina de promisiune si ca o sa revina curand cu inca un concert in Romania; daca nu ati fost la Sibiu, e neaparat sa ii vedeti.

Serj Tankian a cantat insotit de o mini-orchestra din romania care nu prea s-a incadrat in atmosfera concertului. Avand un singur album la activ, nu a avut un repertoriu prea bogat, Mi s-a parut ciudat ca a cantat piesele mai cunoscute la inceput si dupa aia piesele noi; astfel mai mult de jumatate de concert publicul a fost cam apatic. Publicul din Romania si mai ales cei care vin la ARTmania sunt obisnuiti cu metalul si din punctul asta de vedere un public mai potrivit ar fi fost probabil la un eveniment axat mai pe rock / alternative rock. Chiar si asa atmosfera a fost perfecta ca final de festival, iar noul album al artistului merita ascultat.

Din nou nu am ajuns la un after-party. A doua zi de dimineata urma sa luam trenul inspre Cluj-Napoca pentru Iron Maiden si trebuia sa ne trezim devreme.

Vreau sa multumesc echipei de la standul de informatii, care au fost foarte amabile cu noi, Alexandrei pentru poze si fetelor de la Marlboro pentru tigari.

Inspre Sibiu am plecat cu o zi inainte; drumul cu trenul a durat nu mai putin de 16 ore, timp in care am observat, asteptand personalul din Vintu de Jos pe la 3 dimineata, ca iar suntem cam singurii din regiunea Moldovei; noi si un grupulet din Suceava. De altfel cam la orice editie de pana acuma a fost aceiasi situatie. Calatoria cu trenul este foarte ieftina, mai ales ca studenti, mai ales pe distante mari.

Am ajuns vineri, pe la 7 dimineata in Sibiu; pana am gasit cazarea si am tras un pui de somn s-a facut ora 12. Consider ca e o traditia ca atunci cand ajungi aici, sa mergi la terasele de pe Nicolae Balcescu, chiar langa Piata Mare. Daca in anii trecuti zona era deja plina ochi cu omuleti imbracati in negru, acum era destul de libera. De altfel a ramas asa pana la inceputul concertului. Planul nostru era sa prindem Tiarra si Act dar am pierdut prea mult timp in Brukenthal iar apoi cum nu am gasit Piata Mica am asteptam tot pe la terase inceputul concertului.

Swallow the Sun au inceput concertul aproape la si fix; publicul intarzia sa apara si cam la jumatate din concert nu stiu daca au fost in fata scenei mai mult de 1000 de oameni. Daca la inceput finlandezii au fost mai retinuti, inspre finalul recitalului atmosfera s-a incins atat in public si pe scena. Din pacate au plecat fara sa cante bis.

ARTmania este un festival cu experienta, fapt vizibil prin lipsa de cozi la toalete, la jetoane sau la standurile de bere. Bancile au fost suficiente si nu era problema ca nu aveai sa prinzi un loc de stat loc in pauze.

Kamelot a fost probabil cea mai asteptata trupa a serii avand si cel mai numeros public, probabil aproape de 5000. Lumea a fost entuziasta savurand fiecare piesa in parte. Khan, vocalul a facut spectacol, poate un pic artficial dar oricum atentia publicul era indreptata inspre frumoasa Elize Ryd, vocea feminina din concerte. La fel ca si la Swallow the Sun sunetul parca se amesteca si cel putin de unde stateam, aproape de scena, era destul de obositor de urmarit. Poate e doar o impresie personala, dar fanii care au venit special pentru trupa nu pareau multumiti de concert desi a fost fara indoiala cel mai bun al serii.

The Sisters of Mercy era trupa de la care aveam cele mai mari asteptari; mai ales ca e prima trupa ‘cult’ de gothic rock pe care urma sa o vad live. Au inceput bine, cu un sunet foarte clar, cu scena invadata de fum dar dupa un timp atmosfera s-a calmat iar pe la jumatatea concertului lumea incepuse sa plece. Andrew Eldritch, solistul si singurul membru fondator ramas a dat ce se putea mai bun, vocal vorbind in prima parte a concertului. Cam cu jumatate de ora inainte de finalul concertului am plecat, pe jumatate din cauza oboseli, pe jumatate din cauza plictiselii. Desi goth-ul e a doua ‘dragoste’ dupa metal, concertul nu a fost deloc pe masura asteptarilor.

A urmat o incercare de a sta la afterparty in Music Pub ( l-am gasit intr-un final cam dupa jumate de ora de cautari ) dar nu a fost sa fie.